Vara este anotimpul perfect pentru mutat și mai ales pentru petrecerea de casă nouă! Bere, limonadă, salată și înghețată, mai lipsesc doar invitații 🙂

Să trecem însă la chestiuni practice – ce duceți în dar, dacă sunteți invitați la o astfel de petrecere?

 

Păi clasic, o floare frumoasă, care se asortează în orice cămin!
Nu toată lumea are însă timp sau chef să îngrijească flori pretențioase, deci mergi la sigur cu un aranjament din plante suculente. Sunt foarte rezistente, supraviețuiesc în aproape orice condiții, se udă rar și nu au nevoie de atenție.
Alege un suport original, potrivit preferințelor gazdei, de exemplu o carte:

aranjament in carte

 

Cauți un cadou potrivit pentru un cuplu?
Îți propun un set de șorțuri pereche, condimentat cu mult umor și personalizat pe gustul celor doi porumbei.
Dragostea trece prin stomac, nu-i așa?

set sorturi pereche

 

Ești genul practic, preferi întotdeauna un cadou folositor?
Alege un obiect de bucătărie, util și plăcut, care nu strică niciodată, indiferent în câte exemplare îl primești!
De exemplu un suport de ou, pentru micul dejun:

suport ou

 

Gazdele iubesc să călătorească și să descopere destinații noi?
Atunci ajută-i să își decoreze peretele gol cu o hartă răzuibilă, în varianta alb sau negru:

harta razuibila

 

Un boardgame poate fi un cadou foarte inspirat, mai ales dacă petrecerile se țin lanț 🙂
Alege unul ce poate fi jucat în cât mai mult persoane, ceva lejer și distractiv:

dixit

 

Adevărata stăpână a casei este pisica? Atunci trebuie să te pui bine cu ea, cât mai curând!
Un sticker simpatic, care se asortează în orice colțișor, va provoca un cor de mieunături 🙂

sticker de perete

 

Să încheiem relaxat, așa cum îi șade bine omului în iunie 🙂
Nicio casă fără un hamac! Numai bun de agățat în grădină sau, de ce nu, pe balcon:

hamac

 

Gata, dați muzica tare, poate să înceapă petrecerea!